SAUNA USCATĂ

Sauna Uscată

Este o saună realizată într-o incintă de lemn, încălzită electric cu ajutorul rocilor vulcanice. Saună uscată are o umiditate de aproximativ 10% şi o temperatură de 85° – 90°C, efectul fiind simţit după primele 5 minute de utilizare printr-o transpiraţie puternică.

 

Transpiraţia este un proces natural şi vital din punct de vedere al sănătăţii. Datorită încălzirii corpului, organismul încearcă să-şi menţină temperatură constantă, răcindu-se prin transpiraţie. În lichidele secretate de către glandele sudoripare se regăsesc săruri minerale, substanţe reziduale de metabolism şi toxine acumulate în organism.

 

Aceste glande secretă şi o proteină bactericidă (dermicidina), care acționeză ca un antibacterian şi limitează dezvoltarea florei bacteriene cutanate, care pot da naştere infecţiilor ale pielii, cum ar fi acneea.

 

Saună uscată are cel puţin 1000 de ani de istorie în spate. Cu toate acestea, încă puţine persoane ştiu când este bine să faci saună, de câte ori pe săptămână şi, mai ales, cât timp este ideal să petreci în aburi. În continuare vom încerca să răspundem la aceste întrebări, dar şi să vedem care ar fi principalele beneficii pentru sănătate:

 

        - Întărirea sistemului imunitar şi prevenirea răcelilor – Datorită căldurii sale şi a umidităţii din aer, saună uscată are menirea de a facilita unele procese din organism, cum ar fi sinteza de anticorpi, distrugerea bacteriilor şi virusurilor atât de la nivelul pielii, cât şi respiratoriu, căci microorganismele patogene nu rezistă la temperaturile la care ne expunem în timpul saunei. Astfel îţi vei putea întări sistemul imunitar, prevenind în primul rând răcelile, fără a lua medicamente sau alte tratamente.

 

         - Saună este echivalentă exerciţiilor cardio – În timpul saunei, organismul suferă modificări ale sistemului cardio-respirator echivalente cu cele din timpul exerciţiilor cardio – susţin medicii în urma unor studii. Saună măreşte ritmul inimii, dilată arterele, scade tensiunea, deschide capilarele din zonele închise, vascularizând ţesuturile organismului. Datorită căldurii degajate, ritmul inimii tale se va accelera, dilatând vasele de sânge, ceea ce duce la o îmbunătăţire vizibilă a circulaţiei sangvine. Tot în aceste condiţii are loc şi accelerarea metabolismului. Ideea este că atunci când eşti la saună, organismul tău reacţionează ca atunci când ai face exerciţii cardio!

 

         - Îmbunătăţeşte funcţiile respiratorii – Aerul din plămâni trebuie să fie mai cald şi totodată să aibă o umiditate mult mai mare decât a aerului atmosferic, căci ţesutul pulmonar este căptuşit cu un lichid (surfactantul pulmonar). Sauna, având un aer fierbinte şi bine umidificat, dilată capilarele pulmonare, intensifică respiraţia şi, deci, aportul de oxigen ce pătrunde în sânge şi ajunge la ţesuturi, menţinând o umiditate optimă în plămâni şi totodată îmbunătăţind vascularizaţia mucoaselor respiratorii, de la cea nazală până la cea a bronhiilor.

Detoxificarea

 - Prin transpiraţie se elimină o mare parte a toxinelor din corp, restul fiind eliminate prin urinare, pe cale renală. Saună intensifică procesele de transpiraţie şi totodată provoacă diureza (de aceea se recomandă ca înainte de saună să nu consumaţi lichide şi să mergeţi la toaletă).

 

Reguli de bază:

 

        - În primul rând este indicat să nu depăşeşti mai mult de 15 minute de stat în saună. După acest timp, fă un duş la o temperatură normală pentru a face organismul să-şi regleze şi el înapoi temperatura. Pentru persoanele care merg în mod frecvent la saună, pot continua după duș cu altă şedinţa. Însă important este să faceţi un duş între şedinţe. De asemenea, fă un duş înainte de a intra în saună pentru a scăpa de grăsimea de pe piele acumulată de-a lungul zilei şi pentru a putea, astfel, transpira mai uşor şi mai bine.

        - Datorită faptului că te ajută să scapi de toxine este bine să nu mănânci prea mult înainte de a merge la saună şi să nu bei alcool sau prea multe lichide. Nu uita să mergi la toaletă înainte de a intra la saună. Evitaţi orice lichid între două şedinţe deoarece toxinele nu vor mai putea fi eliminate la fel de bine, împiedicând astfel efectul de detoxifiere.

        - Cum orice exces dăunează, acest principiu se aplică şi în cazul nostru. Aceasta poate dăuna pielii şi părului, din acest motiv fiind recomandat să vă daţi cu o cremă hidratantă după ce aţi terminat şedinţa. În timpul cât sunteţi în saună, protejează-ţi părul de aburi cu un prosop.

        - Nu depăşi timpul indicat pentru a nu avea probleme cu tensiunea. Înainte de a ieşi afară stai în picioare câteva secunde pentru a nu avea o cădere de tensiune în momentul în care vei ieşi afară. După ce ai terminat, eşti liber să consumi lichide pentru a te hidrata.

Contraindicaţii saună

-  Saună poate duce la creşterea tensiunii, dacă nu eşti atent şi rămâi mai mult decât crede corpul tău că este necesar. Prin urmare, fii atent şi mergi pe principiul că este de preferat să stai mai puţin, decât să stai prea mult. Cel puţin în primele 10 şedinţe.

       - Saună practicată în exces poate usca atât pielea, cât şi părul. Pentru a preveni uscarea părului, acesta poate fi acoperit cu un prosop. În ceea ce priveşte pielea, este bine să utilizezi o cremă hidratantă imediat după saună şi să nu faci mai mult de 2-3 şedinţe pe săptămână.

       - Saună nu este recomandată persoanelor care au probleme cu inimă sau suferă de cancer, celor care au boli transmisibile şi femeilor însărcinate.

Efectele asupra pielii

 - De asemenea, saună oxigenează trupul, vascularizează toată suprafaţa pielii, întinerind-o, catifelând-o, stimulează creşterea părului şi îi previne căderea, accelerează creşterea unghiilor şi totodată menţine pielea hidratată. Totodată, saună ajuta la eliminarea particulelor de praf absorbite de porii noştri, cât şi la descuamarea celulelor moarte ale pielii, care se vor exfolia mult mai uşor.

 

Beneficii

 

relaxează muşchii, alină durerile artritei;
creşte rezistența organismului la infecţii;
accelerează circuitul sanguin;
detoxifica organismul şi revitalizează pielea;
îmbunătăţeşte funcţiile respiratorii;
creşte buna dispoziţie.

Unde este sala?

Calea Chișinăului nr. 29, Iași, 700177, în incinta EGROS. Oferim parcare gratuită!